Iranul a trimis o maimuță în spațiu

Iranul a trimis o maimuță în spațiu
Publicat: 28/01/2013, 14:42
Actualizat: 28/07/2014, 17:56

Iranul a trimis în spațiu, la bordul unei capsule, o maimuță, pe care a recuperat-o vie și sănătoasă, luni, după aterizarea vehiculului, a anunțat postul în limba arabă al televiziunii iraniene, Al-Alam, citând ministerul Apărării din această țară, informează AFP.

„Iranul a lansat cu succes, luni, o capsulă denumită Pisgham (Pionier), în care se afla o maimuță, la o altitudine de 120 de kilometri, și a recuperat apoi încărcătura fără probleme”, a anunțat postul Al-Alam, care citează Organizația industriei aerospațiale și ministerul Apărării din Iran.

Autoritățile de la Teheran au anunțat la jumătatea lunii ianuarie că vor să trimită o maimuță în spațiu, la începutul lunii februarie, în cadrul seriei de evenimente care celebrează cea de-a 34-a aniversare a Revoluției islamice (1979). Această lansare era prezentată ca fiind o primă etapă din programul spațial iranian, care vizează trimiterea „unui om în spațiu într-un interval de cinci până la opt ani”.

Proiectul a vizat trimiterea unei maimuțe (macac) la o altitudine de 120 de kilometri, pentru un zbor balistic suborbital de circa 20 de minute, la bordul unei capsule de 285 de kilograme, lansată de o rachetă Kavoshgar-5.

Iranul a lansat deja trei sateliți, în 2009, dar și o capsulă în care se aflau un șobolan, broaște țestoase și insecte, în februarie 2010.

O tentativă precedentă a autorităților iraniene de a trimite în spațiu o maimuță a eșuat, în 2011. Eșecul a fost recunoscut de Teheran printr-un comunicat oficial, care nu a precizat însă cauzele accidentului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
Iubita lui Ciprian Marica a arătat TOT la plajă! A încins nisipul: cât de sexy...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Decizie pentru cei cu buletin de identitate. Statul român va afla absolut totul
Tortul perfect pe caniculă. Are fructe delicioase și se prepară repede
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Un urs sălbatic a omorât o căprioară în Parcul Zoo din Târgu Mureș
×